Momentul României

Într-o lume aflată în plină reorganizare geopolitică și economică, șansa de a ne redesena rolul în regiune și de a deveni un actor relevant este reală

România trăiește un moment-cheie, poate unul dintre cele mai importante din ultimele decenii. Într-o lume aflată în plină reorganizare geopolitică și economică, șansa de a ne redesena rolul în regiune și de a deveni un actor relevant este reală. Dar pentru a nu rata încă o dată trenul istoriei, avem nevoie de mai mult decât discursuri pompoase. Avem nevoie de reforme autentice, de voință politică, de implicare civica și, mai ales, de luciditate.

Reforma statului — acel subiect devenit aproape un mit în ultimii 30 de ani — nu mai poate fi amânată. Instituțiile publice, companiile de stat, administrația centrală și locală trebuie curățate, profesionalizate și aduse în secolul XXI. Societatea românească nu mai are răbdare pentru cosmetizări, iar clasa politică trebuie să aleagă: ori se adaptează, ori rămâne captivă unor reflexe de sistem care o vor izola complet.

Nu îmi fac iluzii că totul se va desfășura lin și cu voioșie; ba chiar sunt convins că vor apărea atât piedici cât și frâne din direcția celor ce vor fi afectați. Vor exista și compromisuri, cu numiri și personaje controversate din partea partidelor care nu doresc să se reformeze sau vor să o facă în stilul „original”, clasic, de tip “iliescian de cumetrie”.

Nu e de ajuns să ne uităm la oameni ca Ilie Bolojan sau Nicușor Dan ca la niște excepții providențiale. Ei există, dar sunt puțini și izolați într-un mediu politic adesea ostil reformei. Dacă vrem ca exemplul lor să se extindă, avem nevoie de susținere masivă din partea cetățenilor, de presiune constantă și de construcții politice noi, curate, capabile să schimbe din temelii mecanismele de decizie.

Una din cele mai importante reforme despre care nu se vorbeste(normal,unde?) este reforma presei. Mass-media din România traversează o criză profundă de încredere, alimentată de ani de zile de compromisuri politice și financiare. O parte semnificativă a presei mainstream a devenit dependentă de subvenții mascate sau directe venite din partea partidelor politice. Acest lucru a condus la deformarea realității în interesul unor grupuri restrânse și la o slăbire dramatică a rolului de watchdog al democrației. Televiziunea națională, plătită din bani publici, nu oferă o politică editorială echidistantă și obiectivă, deși ar trebui să fie un etalon al jurnalismului profesionist.

Dacă nu intervenim urgent și sistemic, este foarte posibil ca în câțiva ani România(si din aceasta cauza!)să nu mai existe ca stat democratic în sens deplin. Avem nevoie de o presă liberă, independentă și etică. Fără asta, orice reformă rămâne vulnerabilă. E nevoie de reglementări clare, de finanțări transparente și de susținere pentru jurnalismul onest. Altfel, publicul rămâne captiv între propagandă și zgomot.

Ceea ce complică totul în acest moment este contextul regional: războiul din Ucraina, tensiunile din Orientul Mijlociu, jocurile duble ale unor vecini precum Ungaria sau Serbia, instabilitatea de la Sofia și Bratislava. Europa caută, de fapt, noi puncte de sprijin în Est. Tara noastră ar putea fi unul dintre ele, dacă ar avea coerență strategică, lideri capabili și o societate civilă pregătită să iasă din resemnare.

Problema este că, la București, logica de tip "compromis etern" persistă. Alianțele se fac pentru acces la resurse, nu pentru proiecte. Numirile cheie din justiție sau CCR continuă să reflecte interese de partid, nu standarde de competență. PSD, în ciuda retoricii sale de modernizare, rămâne tributar unui mod de operare din alt secol. Iar apropierea sa ideologică de AUR nu este deloc o simplă speculație.

Cu toate acestea, votul recent a demonstrat ceva fundamental: românii încă mai cred în direcția europeană, democratică, modernă. E un capital de speranță care trebuie valorificat ACUM. Fereastra este deschisă, dar se va închide prea repede dacă nu se fac pași concreți: reformă administrativă, investiții în apărare, curățarea justiției, dezvoltarea infrastructurii și un minim consens național privind direcția strategică a României.

România nu mai are luxul stagnării. Într-un climat geopolitic fluid și impredictibil, țările care ezită devin vulnerabile, iar cele care acționează cu viziune devin relevante. Dacă noul val de leadership nu va fi însoțit de susținere publică reală și de o presiune socială coerentă pentru schimbare, riscăm să ratăm poate ultima fereastră de oportunitate istorică a acestei generații.

Într-o lume care se schimbă, cel mai mare pericol pentru România nu e haosul extern, ci inerția internă,Nu mai putem doar să comentăm pasiv. Trebuie să susținem, să criticăm când e cazul, să dăm voce acelora care încă mai cred în construcție, nu doar în demolare. E timpul să înțelegem că nu doar clasa politică trebuie să se reformeze, ci și contractul civic dintre stat și cetățean.România poate conta, dar numai dacă alege să conteze.

România are un moment. Dacă nu vom pune presiune, dacă nu vom cere mai mult, dacă nu vom susține public și coerent ceea ce știm că este corect Romania prin clasa sa politica actuala nu il va valorifica. Schimbarea nu vine de la sine. Dar poate veni în sfârșit si de la noi.

România are o fereastră istorică. Depinde de noi dacă o transformăm în ușă spre viitor sau într-un nou zid al stagnării.